Îi veţi cunoaşte după roade!

15Oct09

depravareLatinii aveau o vorbă „Fructo cognoscitur arbor” adică pomul se cunoaşte după roadele lui sau într-o traducere şi mai apropiată de noi, creştinul adevărat e acela ce se multiplică rodind.

Isus a zis că pe cântăreţi, predicatori, proroci, pastori îi vom cunoaşte după roadele slujirii lor, iar pe ceilalţi după roadele care se materializează prin candidaţi la cateheză şi botez.

Biserica trebuie să se multiplice prin convertiţi. Când am înţeles că-i greu, am înlocuit convertirea cu concepţia, şi ne-am adus copiii la binecuvântare. Într-o vreme am crescut aşa… Acum s-au oprit şi naşterile fizice.

Babilonienii aveau o legendă despre potop ce ne spune că zeii supăraţi de zgomotul ce-l făceau oamenii pe pământ, zgomot ce tulbura zeilor siesta, au hotărât să trimită un potop de ape. Singurul care avea pile în cer era Atrahasis, protejatul lui Enki, pe care acesta din urmă l-a sfătuit să-şi dărâme casa şi cu materiale rezultate să-şi facă o corabie în care să se salveze el şi familia lui. Atrahasis a început lucrul ajutat de vecinii cărora le-a spus că are ceva probleme cu zeul Enlil şi trebuie să fugă. Culmea nesimţirii este că Atrahasis a dat şi o petrecere de bun rămas în dimineaţa în care trebuia să vină potopul. A tăcut mâlc, s-a urcat în corabie, a fluturat batista la vecinii ce şi-au crăpat palmele ajutându-i să construiască corabia şi apoi a şters-o englezeşte, deşi atunci nu existau englezi. Restul lumii a pierit.

Eu cred că mulţi dintre fraţii mei de credinţă seamănă cu şmecherul Atrahasis. Vorbim orice cu oamenii numai de Dumnezeu nu şi de frică să nu împrăştiem mărgăritarele la porci, le ţinem în cufere şi le numărăm noaptea satisfăcuţi. Tăcem deşi cunoaştem că zilele de îndurare se apropie de sfârşit şi ne simţim încă de pe acum bine în cerul pustiu şi gol în care vom fi doar noi şi îngerii în vecii vecilor amin.
spiniNefiind siguri de propria noastră mântuire suntem smeriţi atunci când trebuie să le vorbim oamenilor despre mântuirea lor.

Tăcerea e de aur, spunem, avem şi versete pregătite pentru a scuza lenea şi nepăsarea evanghelizării.

Lipsa multiplicării arată că suntem bolnavi, iar sterilitatea e întotdeauna rodul blestemului lui Dumnezeu pe capetele noastre.

Nu ştiu cum a sfârşit-o Atrahasis până la urmă. Ştiu însă cum o să sfârşească cei ce tac. Aşa că „Leve et reluis” – scoală-te şi luminează din nou!

Sursa: ciresarii.ro



No Responses Yet to “Îi veţi cunoaşte după roade!”

  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: